RO EN
Home/Membri/Contul meu/Contact

Un centru scoala in domeniul automotive se va deschide in Parcul Industrial Freidorf- CERC

Reprezentanţii Primăriei Timişoara şi cei ai ADR Vest au semnat un contract de finanţare, in cadrul Programului Operational Regional, care va permite construirea unui Centru Regional de Competenţe şi Dezvoltare a Furnizorilor în sectorul Automotive. 

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 12,63 milioane lei iar cea a finanţării nerambursabile este de 4,9 milioane lei.
În acest sens, proiectul, care se va implementa pe parcursul a 18 luni, prevede realizarea unei construcţii cu suprafaţă de 1600 mp care va adăposti spaţii administrative, săli de curs, recepţie, punct de informare, un laborator de măsurare / testare, un atelier de injecţie mase plastice şi un atelier de prelucrare dotat cu maşini cu comandă numerică. Dotările şi echipamentele de specialitate aferente Centrului sunt destinate utilizării în colaborare de către întreprinderile beneficiare ale Centrului, dar şi desfăşurării unor activităţi de instruire şi formare, respectiv consultanţă şi asistenţă.

Conceput să funcţioneze ca o firmă-şcoală, Centrul Regional de Competenţe şi Dezvoltare a Furnizorilor din Sectorul Automotive va oferi servicii cum ar fi: activităţi de formare / specializare teoretică şi cursuri de instruire tehnică şi practică, cursuri pe teme de îmbunătăţire a proceselor de producţie; realizarea de prototipuri şi de componente auto în serie mică (volum mic / complexitate mare) pentru firmele interesate de utilizarea facilităţilor şi echipamentelor acestuia; servicii de testare, măsurare şi certificare de produse; servicii de marketing şi organizare de evenimente, în special în vederea extinderii de clustere în industria auto a Regiunii Vest.

website realizat de DOW MEDIA